Rezultatele alegerilor parlamentare din Italia - un avertisment pentru Europa, dar mai ales o mare incertitudine pentru Italia

Chiar dacă există o serie întreagă de diferenţe între partidele, grupările şi blocurile italiene, se poate găsi şi ceva ce le uneşte. Numitorul comun constă în reducerea impozitelor, din pensii şi beneficii sociale mai mari, pur i simplu populism. Este paradoxal că, pe ultima sută de metri, aceleaşi partide politice promovează o reducere semnificativă a datoriei statului italian în următorul deceniu, adică cu 20 până la 40 la sută, ceea ce este complet ireal.

zum Artikel gehen

Alegerile parlamentare din Germania – impactul limitat asupra euro, neconcordană a programului între FDP (Partidul Liber Democrat) i Partidul Verde

FDP, ca partid liberal, promovează comerul liber, o susinere mai mare a antreprenoriatului, reducerea birocraiei i a contribuiilor sociale, pe scurt, reducerea datoriei de stat. În partea opusă, Partidul Verde promovează costuri mai mari pentru aa-numită

zum Artikel gehen

Notificare

Cu mare regret i întristare anunăm că fondatorul i acionarul majoritar al companiei noastre AKCENTA CZ, domnul Milan Lacina, a murit în data de 7 Aprilie 2021. La vîrsta neîmplinită de 65 de ani, a pierdut lupta împotriva unei boli insidioase. Este foar

zum Artikel gehen

Informaii eseniale pentru companiile care doresc să importe din Cehia, Polonia i Slovacia

Pandemia de coronavirus a provocat un colaps economic de proporii la nivel global, dar mai ales la nivel european. Raportul realizat de Banca Centrală Europeană arată o evoluie neuniformă a activităii economice din zona Euro în anul 2020 i un PIB mai mic

zum Artikel gehen

Tips & Tricks Cum să facei schimburi valutare inteligente într-o afacere de import-export

Urmărirea permanentă a cursului valutar este o activitate tracasantă pentru managerul unui business de import-export. Cu toate astea, este esenială cunoaterea exactă a cursurilor monedelor în care tranzacionai, nu doar pentru a putea obine cel mai bun cur

zum Artikel gehen

Tips & Tricks. Cum să facei schimburi valutare inteligente într-o afacere de import-export

Urmărirea permanentă a cursului valutar este o activitate tracasantă pentru managerul unui business de import-export. Cu toate astea, este esenială cunoaterea exactă a cursurilor monedelor în care tranzacionai, nu doar pentru a putea obine cel mai bun cur

zum Artikel gehen